Metode de sanitizare a suprafețelor: curățenie pentru sănătate

Suprafețele pe care le atingem zi de zi sunt încărcate cu bacterii și agenți patogeni care ne pot afecta sănătatea și ne pot pune în pericol starea de bine.

Dacă suprafețele din casă (podea, mobilă, pereți, etc.) sau la birou nu sunt chiar atât de periculoase, cele care vin în contact constant cu diverse microorganisme trebuiesc tratate cu foarte mare atenție.

Câteva exemple de suprafețe care pot transmite diverse boli:

• suprafețele din spitale;
• suprafețele implicate în procesarea și prepararea mâncării sau a băuturilor;
• benzile de transportare a alimentelor;
• suprafețele din mijloacele publice de transport.

Suprafețele uscate pot păstra diverși germeni și bacterii pentru perioade lungi de timp. Aceștia se transmit de obicei prin atingerea suprafeței.

Câteva exemple de germeni și microorganisme dăunătoare care se transmit cel mai adesea în spitale prin intermediul suprafețelor infectate:

• Stafilococul auriu (Staphylococcus aureus) poate trăi până la trei săptămâni pe suprafețele uscate. Este responsabil pentru infecții postoperatorii, pneumonie sau toxiinfecție alimentară;
• Enterococii rezistenți la vancomicină trăiesc de la 7 zile până la 4 luni pe suprafețe;
• Clostridium difficile trăiește pe suprafețe sub formă de spor și se transmite prin contact, fie cu o suprafață infectată, fie prin contact cu mâinile unei persoane infectate.

Metode utilizate în sanitizarea suprafețelor

Procesul de sanitizare a suprafețelor este procesul care îndepărtează impuritățile vizibile cât și cele invizibile utilizând diverse metode și agenți de curățare. Metodele de sanitizare pot fi chimice și non-chimice (tratamentul cu aburi sau cu raze UV).

Metode chimice de sanitizare în funcție de industrie

Aceste metode necesită introducerea de agenți chimici în procesul de curățare pentru a elimina majoritatea bacteriilor și a microorganismelor dăunătoare prezente pe suprafețe.

Dezinfectanții utilizați sunt aleși în funcție de următorii factori:

• Raza de acțiune – posibilitatea de a înlătura mai multe tipuri de microorganisme;
• Viteza de acțiune – timpul necesar pentru a înlătura agenții patogeni;
• Tipul de suprafață care trebuie sanitizată și bacteriile la care a fost expusă;
• Tipul de proces care are loc pe suprafața care va trebui curățată;
• Proprietăți corozive;
• Preț și disponibilitate;
• Reacția în contact cu pielea și mucoasele corpului uman;
• Modul în care afectează componenții reziduali produsul finit rezultat;
• Ușurința la depozitare și la manevrare.

Industria alimentară

Componenții chimici cei mai utilizați pentru suprafețele din industria alimentară sunt clorul și hipocloritul de sodiu deoarece sunt ieftini și ușor de găsit pe piață.

Principala problemă cu acești compuși chimici este coroziunea garniturilor, a produselor din lemn și a oțelului inoxidabil cât și faptul că au un miros specific care trebuie înlăturat la clătire. În combinație cu acizii, hipocloriții pot elibera gaze toxice care pot afecta personalul care se ocupă de întreținere.

Suprafețele metalice sau care au metal în componență necesită tratarea cu compuși cuaternari de amoniu deoarece aceștia nu sunt atât de corozivi în reacție cu metalele. De asemenea, acești compuși sunt inodori și incolori și sunt mai activi în prezența materiei organice.

Ca preț sunt mai scumpi decât hipocloriții. în ceea ce privește modul în care pot afecta sănătatea, acești compuși sunt toxici, de aceea este necesară o clătire minuțioasă a suprafețelor tratate.

Compușii amfoteri sunt eficienți în tratarea suprafețelor din industria alimentară și au atât proprietățile unui detergent, cât și ale unui dezinfectant. Acești compuși au o toxicitate scăzută și sunt necorozivi dar sunt destul de rar utilizați deoarece sunt scumpi.

Compușii fenolici se folosesc de obicei în industria cărnii și nu sunt recomandați a fi utilizați în alte nișe industriale alimentare. Sunt foarte eficienți împotriva sporilor, a virusurilor și a mucegaiurilor însă irită pielea persoanelor și sunt corozivi.

Acidul peracetic este de asemenea unul dintre compușii cei mai utilizați în sanitizarea suprafețelor. Acesta este înglobat într-un amestec de peroxid de hidrogen sau apă oxigenată și acid acetic. Acest amestec este stabil și luptă în mod eficient cu bacterii, spori, drojdii, mucegaiuri și virusuri, fiind necoroziv.

Compușii chimici utilizați pentru curățarea și igienizarea suprafețelor în industria alimentară sunt de obicei selectați cu atenție, pentru a nu afecta sănătatea consumatorilor cu produse reziduale.

Una dintre cele mai problematice situații este dezvoltarea biofilmului. Biofilmul este alcătuit din straturi de microbi care se atașează puternic de o suprafață profitând de zgârieturi și crăpături. În timp, acest biofilm dezvoltă alte straturi care se hrănesc unele pe celelalte și se protejează împotriva agenților de dezinfectare.

Industria sănătății

În spitale și alte locuri frecventate de persoane bolnave este foarte important ca dezinfectarea suprafețelor să se facă cu minuțiozitate. Germenii și bacteriile pot rezista de la câteva zile până la câteva luni pe suprafețe, lucru care poate duce la o epidemie dacă sunt ignorate regulile de sanitizare.

Conform regulilor de sanitizare din spitale și alte instituții de sănătate, suprafețele trebuie curățate prin spălare sau frecate cu săpun sau detergent și apă la temperaturi ridicate. Acesta este primul pas în îndepărtarea impurităților vizibile și a altor agenți de poluare.

Compușii chimici utilizați în igienizarea suprafețelor din industria sănătății sunt selectați cu grijă, după un standard bine stabilit. Dezinfectanții cei mai utilizați în prezent în instituțiile de tratament sunt: produși alcoolici, hipocloriți, clorhexidină, compuși pe bază de iod, peroxid de hidrogen, compuși fenolici și compuși cuaternari de amoniu.

Principiile care stau la baza selectării dezinfectantului folosit într-o instituție de sănătate publică sau privată sunt: costurile, siguranța personalului și a pacienților, compatibilitatea dezinfectantului cu suprafețele pe care va fi folosit, și altele.

Industria cosmetică

Această industrie necesită măsuri la fel de drastice de curățenie și igienizare, precum cele aplicate în industria sănătății.

Produsele cosmetice și contactul instrumentelor folosite cu diverse mucoase sau membrane oferă bacteriilor și agenților patogeni un mediu perfect pentru dezvoltare. Astfel, saloanele cosmetice care nu respectă regulile de igienizare pot adăposti bacterii, virusuri, mucegaiuri, ciuperci și paraziți.

Toate produsele metalice trebuie sanitizate fie cu ajutorul căldurii, al dezinfectanților sau cu ajutorul aparatelor UV acceptate de instituția care reglementează astfel de situații. Cel mai utilizat dezinfectant în saloanele cosmetice este spray-ul antiseptic, săpunul antibacterian și/ sau produșii alcoolici sau fenolici.

Sanitizarea suprafețelor cu ozon în industrie

În timp, unele microorganisme și bacterii pot dezvolta rezistență la agenții chimici folosiți pentru igienizare.

De exemplu, E Coli și giardia sunt cunoscute pentru abilitatea lor de a dezvolta rezistență la clor. De aceea a apărut nevoia de a găsi un agent care să fie eficient, ușor de obținut și care să nu le permită microorganismelor să se adapteze.

În ultimii 10 ani, datorită reglementărilor privind utilizarea ozonului ca și agent de eliminare a bacteriilor și agenților patogeni, în locul compușilor chimici, utilizarea acestuia pentru sanitizarea suprafețelor s-a dezvoltat puternic.

Ozonul reprezintă o metodă eficientă ca și costuri, dar și ca și grad de distrugere a bacteriilor și a agenților patogeni. De cele mai multe ori, sanitizarea suprafețelor cu ozon are loc în 2 pași:

1. Biofilmul și microorganismele dăunătoare sunt îndepărtate cu ajutorul apei simple la temperatură ridicată;
2. Suprafața este curățată cu ozon dizolvat în apă pentru a distruge bacteriile și agenții patogeni care au scăpat de primul pas.

Curățarea cu ozon nu necesită clătire deoarece ozonul nu lasă reziduuri și nu este dăunător consumatorilor sau mediului înconjurător.

Toate acestea duc la reducerea timpului de curățare și la reducerea costurilor de apă și energie. De asemenea, datorită curățării cu ozon se elimină problemele de coroziune asupra echipamentelor din metal sau lemn.

Tabelul de mai jos demonstrează eficiența curățării suprafețelor cu ozon dizolvat în apă:

Suprafața tratată	Nivelul de reducere al agenților patogeni (%)
Oțel inoxidabil	98 – 99
Podea circulată frecvent	95
Podea cu trafic scăzut	99
Plastic	97

Ozonul este singurul oxidant care poate atinge asemenea nivele de distrugere a bacteriilor fără a afecta materialele pe care le curăță sau sănătatea personalului.

Până acum, am discutat despre aplicațiile ozonului în formă dizolvată în apă dar acesta poate fi la fel de eficient și în formă gazoasă. Acesta nu este eficient împotriva biofilmului format pe pereții recipientelor dar este util în curățarea zonelor greu accesibile cum sunt zgârieturile și crestăturile.

Ozonul în formă gazoasă este folosit pentru îndepărtarea mirosurilor, a mucegaiurilor și a ciupercilor. Forma gazoasă a ozonului are aplicații pentru multe zone, atât din industrie cât și din viața de zi cu zi, de la dezinfectarea încăperilor din spitale până la sanitizarea articolelor, echipamentului și accesoriilor sportive.

Pentru o sanitizare cât mai eficientă a suprafețelor cu ozon în formă gazoasă este necesar un foarte bun control al umidității deoarece aceasta influențează foarte mult posibilitatea ozonului de a penetra și de a distruge bacteriile. Alți factori care influențează nivelul de sanitizare sunt timpul de aplicare al ozonului și concentrația pe suprafață.

În urma testelor efectuate s-a demonstrat ca ozonul este excelent la îndepărtarea ciupercilor și a mucegaiurilor de pe clădiri. Toate acestea demonstrează încă o dată că indiferent de industria în care este utilizat, ozonul este foarte eficient ca dezinfectant pentru diverse suprafețe.

În concluzie, putem spune că ozonul are un viitor strălucit în ceea ce privește sanitizarea suprafețelor. Este mai eficient decât compușii chimici tradiționali și oferă posibilitatea de a reduce costurile cu energia și cu apa utilizată în procesul de sanitizare.