Ozonul este utilizat în calitate de dezinfectant în mai multe lanțuri hoteliere din lume datorită atât efectului de decontaminare a spațiilor, dar și a mirosului plăcut pe care îl are o cameră de hotel ozonificată. După cum spun reprezentanții unei rețele hoteliere globale, clientul, la intrarea în cameră simte un miros proaspăt de aer, și nu mirosul odorizantului de cameră.
Ozonul este un oxidant puternic cu efect bactericid, virucid și fungicid care reacționează cu moleculele organice. Se recomandă utilizarea sa pentru dezinfectarea locurilor de muncă și a locurilor publice, cum ar fi hotelurile și restaurantele, în mod special cu referire la pandemia COVID-19. Conform studiului Utilizarea sigură și eficientă a ozonului ca dezinfectant al aerului și a suprafațelor în pandemie, realizat de doi cercetători italieni și publicat în revista Gases în decembrie 2020, utilizarea optimă a ozonului pentru dezinfectarea aerului și a suprafețelor se realizează utilizând o concentrație care este eficientă pentru distrugerea virușilor, dar nu suficient de mare pentru a deteriora materialele.
Ozonul este un gaz natural creat din atomi de oxigen. Generatorii de ozon produc ozon utilizând un curent de înaltă tensiune pentru a separa moleculele de oxigen (O²) în atomi singuri, care apoi se atașează la alte molecule de oxigen din aer pentru a forma ozon (O³).
Generatorul de ozon umple rapid zona de tratament cu acest gaz pentru a obține o concentrație ridicată în care are loc procesul de oxidare rapid și eficient, ucigând bacteriile și neutralizând virușii pe orice suprafață dură sau moale, inclusiv covoare, perdele, țesături, tastaturi, pixuri și orice alt obiect în zona de tratament. La sfârșitul ciclului de tratament, gazul de ozon revine pur și simplu la oxigen, fără reziduuri toxice.
Ozonul ucide în mod eficient bacteriile și neutralizează virusurile atunci când atinge o concentrație mare. Mărimea și înălțimea zonei de tratament împreună cu cât de etanș este spațiul vor varia timpul de tratament necesar.
Ozonul se atașează cu ușurință la compușii mirositori precum fumul și materiile organice, cum ar fi virușii, bacteriile și sporii de mucegai. Cele mai multe infecții apar din cauza invaziei de anaerobi care nu prosperă într-un mediu bogat în oxigen. Organizația Mondială a Sănătății afirmă că ozonul este cel mai eficient dezinfectant pentru toate tipurile de microorganisme.
Decontaminarea cu ozon funcționează excelent pentru zonele cu o mulțime de suprafețe care sunt imposibil de accesat cu înălbitor tradițional sau clor, cum ar fi mobila sensibilă din hoteluri, covoarele, candelabrele, decorațiunile de sezon. Ozonul va ucide agenții patogeni pe fiecare suprafață, inclusiv în aer. Ozonul dezinfectează cu ușurință locurile greu accesibile, inclusiv în interiorul țevilor de aer condiționat, dulapuri, covoare și învelitoare de podea, țesături, tapițerie, așternuturi și perne, pixuri, tastaturi, etc.
Ozonul este utilizat pentru a limita răspândirea microorganismelor în spațiile interioare, inclusiv a sistemelor de ventilație.
Ozonul este un gaz și dezinfectează orice în zona de tratament în care se obține și se menține o concentrație specifică de ozon gazos pentru o perioadă de timp. Aceasta include aerul din spațiu și orice altă suprafață sau obiect din zona de tratament respectivă.
Rata de ucidere a bacteriilor și neutralizarea virușilor și a mucegaiului este de 97%.
Procentul de eliminare mai mare nu poate fi întotdeauna atins, deoarece încăperile nu sunt 100% etanșe.
În hoteluri și spațiile de birouri suntem obișnuiți să vedem echipe de profesioniști care curăță suprafețele de praf și aspiră în fiecare zi sau chiar și mai des. Însă procesul de curățenie și procesul de dezinfectare a spațiilor diferă.
Procesul de curățare se referă la îndepărtarea germenilor și a murdăriei de pe suprafețe. Curățarea nu va ucide germenii; pur și simplu îi îndepărtează sau reduce numărul de germeni pe o suprafață pentru a reduce riscul de infecție.
Dezinfectarea este un proces care folosește de obicei substanțe chimice pentru a ucide germenii. Dezinfectarea elimină bacteriile și virușii. Este recomandat ca pentru un efect maxim să se curețe zona și să se îndepărteze praful și murdăria. Generatoarele de ozon nu îndepărtează din aer particule precum praful sau polenul, care sunt alergeni.
Ozonul este mai puternic decât clorul și nu conține substanțe chimice. Pe termen lung, utilizarea mașinii care generează ozon este mai ieftină decât cumpărarea de substanțe chimice. Totodată ozonul se descompune în oxigen, nelăsând în urmă reziduuri periculoase.