Dezinfectanți pentru piscine interioare și exterioare: soluții pentru o apă curată

Pentru a proteja sănătatea celor care doresc să se bucure de o baie răcoritoare în piscină sau de o tură de înot, este nevoie ca apa să fie curățată iar piscina dezinfectată în mod regulat.

Acest lucru este necesar deoarece, pe lângă microorganismele care se dezvoltă în apă, fiecare înotător poate introduce de la 1000 până la 1.000.000 de microorganisme în apa din piscină. Aceste microorganisme se dezvoltă și se multiplică rapid în mediul umed și la temperatura ridicată a apei din bazinul de înot sau piscină.

Dezinfectanții folosiți pentru apa din piscină trebuie să îndeplinească câteva reguli referitoare la modul în care aceștia pot avea efect asupra persoanelor din piscină. Aceștia nu trebuie să irite pielea sau alte părți ale corpului care intră în contact cu apa și trebuie să rămână activi pentru perioade lungi de timp deoarece agenții patogeni și poluanții sunt introduși în mod constant în apă, odată cu înotătorii.

Tipuri de dezinfectanți

În majoritatea cazurilor, pentru curățarea și igienizarea piscinelor și bazinelor sunt folosite, în general, 4 metode mai populare:

  • curățarea cu dezinfectanți pe baza de clor sau brom;
  • curățarea cu ioni de cupru;
  • filtrarea apei folosind pompe și filtre speciale;
  • dezinfectarea cu ozon prin oxidarea agenților patogeni.

 

Metoda 1: Curățarea cu produse pe bază de clor sau brom

În prima categorie intră produse dezinfectante cu cost scăzut și care rămân active în apă pentru o perioadă lungă de timp. Produsele pe bază de clor sunt cele mai populare când vine vorba de piscine, iar cele care conțin bromuri sunt mai des utilizate în igienizarea spa-urilor și a căzilor de tip jacuzzi deoarece s-a dovedit că bromul este mai eficient la temperaturi ridicate.

Acești dezinfectanți sunt foarte eficienți în igienizarea piscinelor deoarece omoară majoritatea bacteriilor și microorganismelor care se dezvoltă aici. Aceste produse sunt utilizate cel mai des deoarece acționează rapid, sunt de durată și sunt eficiente împotriva algelor și microorganismelor care se dezvoltă în apă.

Produsul cel mai folosit în dezinfectarea piscinelor publice este clorul (Cl2) iar pentru piscinele rezidențiale sunt folosite produse ca: hipocloritul de sodiu, hipocloritul de calciu și hipocloritul de litiu.

Pentru piscinele neacoperite se adaugă un component suplimentar fiindcă produsele pe bază de clor se volatilizează rapid sub efectele razelor solare. Acești componenți suplimentari ajută la stabilizarea produselor pe baza de clor și le prelungește acțiunea.

Utilizarea de produse pe bază de clor pentru igienizarea piscinelor nu este chiar cea mai eficientă metodă deoarece poate provoca probleme atât celor care se ocupă de întreținere cât și celor care vin să se bucure de relaxare. Apa ce conține clor (chiar și în concentrație mică) poate provoca iritații ale pielii, mucoaselor și ochilor, eczeme și alte probleme de sănătate.

 

Metoda 2: Sistemele cu ioni de cupru

Aceste sisteme sunt utilizate cel mai des pentru piscinele private și presupune transmiterea unui curent slab prin bare de cupru montate în piscină.

Acest proces duce la eliberarea de ioni de cupru în apă, care omoară algele și o parte din microorganismele cele mai periculoase, însă pentru o igienizare completă trebuie adăugată și o cantitate mică de clor.

 

Metoda 3: Filtrarea apei

Pentru a filtra apa unei piscine, este nevoie de o pompă destul de puternică pentru a recircula și filtra întreaga cantitate de apă.

Aceste sisteme sunt folosite atât pentru piscinele publice cât și pentru cele rezidențiale dar filtrele nu sunt 100% eficiente împotriva microorganismelor.

Filtrarea se face mai mult pentru a elimina agenții poluanți care ajung în apă în timpul unei zile (pene, praf, pietre, alți contaminanți) -în cazul piscinelor exterioare, sau a impurităților (fire de păr, mizerie adusă pe picioare de pe marginea piscinei, etc)- în cazul piscinelor interioare.

Pentru o igienizare completă, de obicei, se adaugă produse pe bază de clor.

 

Metoda 4: Curățarea piscinei cu ozon

Metoda de curățare a apei cu ozon se realizează prin oxidarea agenților patogeni fără a introduce substanțe puternice în apă.

Ozonul (O3) cedează un atom de oxigen care se atașează de microorganismele prezente în apa din piscină, modificându-le structura moleculară și distrugându-le complet.

Acest procedeu poate fi utilizat atât pentru piscinele publice (interioare sau la exterioare) cât și pentru piscinele private și este foarte eficient în neutralizarea agenților patogeni și omorârea bacteriilor. De exemplu, ozonul este foarte eficient împotriva bacteriilor care provoacă infecții gastro-intestinale cum sunt giardia lamblia și cryptosporidium, împotriva cărora clorul nu este atât de eficient.

De asemenea, prin oxidarea agenților patogeni, acest proces elimină mirosul specific de clor care poate fi foarte deranjant într-un mediu umed și cald.

Beneficii ale curățării piscinei cu ozon

Curățarea piscinei cu ozon prezintă o serie de beneficii care dovedesc că această metodă este net superioară celor tradiționale. Astfel:

  • Dispar problemele asociate cu utilizarea clorului în apă cum sunt alergiile, eczemele, iritațiile, etc;
  • Scad costurile pentru ventilarea piscinelor acoperite (ventilarea se face pentru a împrospăta aerul și pentru a elimina mirosul de clor);
  • Aer mai curat;
  • Sunt eliminate cu eficacitate toate bacteriile, protozoarele și algele care amenință sănătatea celor care folosesc piscina;
  • Apa este extrem de curată și arată foarte bine;
  • Îmbunătățirea condiției fizice a înotătorilor datorită calității mai bune a aerului;
  • Este demonstrat științific faptul că apa cu clor poate afecta mucoasa nazală și căile respiratorii. Folosind igienizarea cu ozon, această problema este înlăturată complet;
  • Ajută la o mai bună filtrare a apei deoarece ozonul suportă microflocularea. Astfel impuritățile foarte mici sunt forțate să se unească și astfel sunt înlăturate mult mai ușor de filtre și cu costuri reduse;
  • Ozonul este produs pe loc și nu necesită depozitare, ceea ce înseamnă încă o reducere de costuri.
  • În concluzie, igienizarea piscinelor cu ozon este trendul spre care se îndreaptă majoritatea firmelor de mentenanță. Este o metodă eficientă și naturală, care protejează sănătatea celor care se ocupă de mentenanță cât și a celor care folosesc piscina pentru relaxare.

Recomandarea oamenilor de știință este să se renunțe la apa cu clor din piscine în favoarea dezinfectării cu ozon, la multe piscine din Europa se aplică deja. Germania este prima țară care a decis că apa cu clor nu are ce căuta în piscine, iar celelalte țări i-au urmat exemplul.